joi, 13 ianuarie 2022

Brandul de ceasuri Lorige & Peugeot Sport se asociaza pentru a produce un ceas exclusivist

Share

Într-un moment în care cursele de anduranță sunt pregătite să facă o revenire spectaculoasă, PEUGEOT Sport și Lorige au decis să facă schimb de experiență și să dezvolte o gamă specifică de ceasuri.

 

În 2020, Automobile Club de l’Ouest a anunțat o nouă categorie de top pentru cursele de anduranță, moment în care numeroși constructori auto și-au anunțat revenirea la astfel de curse, printre care și PEUGEOT. Triplu câștigător al Cursei de la Le Mans, în 1992, 1993 și 2009, Peugeot a fost cap de afiș când a prezentat prototipul său Hypercar Hybrid, PEUGEOT 9X8. Cu această nouă categorie destinată unui public mai larg și cu un design ce reia codurile estetice ale mărcii, PEUGEOT revine în lumina reflectoarelor, la fel ca în 1990, cu modelul PEUGEOT 905 sau în 2006, cu PEUGEOT 908.

FAZA DE DEZVOLTARE

La fel ca BL-Endurance, primul model conceput de Lorige ce a necesitat mai mult de 2 ani de dezvoltare, inclusiv etapa de testare pentru a verifica fiabilitatea calibrului LOR-PR01 și a valida carbonul reprocesat, Peugeot 9X8 a început în această iarnă testele, programate să dureze câteva luni, până când „fiara își va ascuți ghearele”.

Brandul Lorige este recunoscut pentru carcasele de ceasuri realizate din frâne ce provin de la mașinile de curse, dar, de această dată, BL-Endurance “Hyperblack” va folosi plăcuțele de frână ce provin de la Hypercar-ul Peugeot aflat în teste. Acest lucru înseamnă că posesorii ceasurilor Lorige vor deține și o parte din 9X8, care a fost testată pe acest vehicul fabulos înainte de participarea la prima cursă.

Olivier JANSONNIE, director tehnic PEUGEOT Sport: „Conceptul propus de Lorige ne-a cucerit imediat pentru că împărtășim același ideal de inginerie, de o precizie extrem de minuțioasă. În zilele noastre, reciclarea este cuvântul cheie, așa că suntem încântați de ideea de a oferi pieselor ce echipează PEUGEOT 9X8 o nouă viață. Există mai multe aspecte pozitive ale acestei colaborări, iar dacă un concept inovator poate fi asociat cu designul și calitatea ceasurilor Lorige, atunci acest parteneriat își arată cu adevărat valoarea”.

TESTELE INIȚIALE!

Ca și noul Hypercar PEUGEOT Sport, Lorige BL-Endurance “Hyperblack” trece prin primele teste. De obicei, mașinile de curse sunt dezvoltate fără „decoruri” exterioare, pentru a putea aprecia liniile caroseriei din carbon. Același lucru se aplică și în cazul BL-Endurance “Hyperblack”, care afișează carbonul brut și piesele din titan tratat cu DLC negru, ce îi oferă un aspect pur, funcțional și agresiv. Începând cu rama din titan de gradul 5 și până la șuruburile exterioare personalizate, toate piesele ceasului au fost sablate cu bile și tratate cu negru pentru a obține efectul monocrom dorit. Culoarea neagră este amplificată de nuanțele Kryptonite și Selenium Grey, în acord cu identitatea vizuală a brandului PEUGEOT Sport. Combinația de culori este perfectă și dezvăluie un ceas ascuns, pregătit să fie descoperit.

Emeric PARAUD, CEO Lorige: „Acest parteneriat high-tech reprezintă simbolul conceptului Lorige. Ne-am dorit ca ediția “Hyperblack” să fie una de ultimă generație, începând cu conceptul și până la designul exterior. Cred că am reușit acest lucru cu un ceas care este imaginea mașinii de curse, elegant, cu un aspect felin. Acest parteneriat cu PEUGEOT Sport este mai mult decât o inspirație: este o veritabilă orologerie de curse”.

SURSA MATERIALELOR

Partea stângă a carcasei prezintă în mod clar originea carcasei din carbon: plăcuțele de frână care echipează Peugeot 9X8. Acest lucru amintește cunoscătorilor că partea din mijloc a fost supusă anterior tehnicilor nemiloase de frânare ale pilotului care a testat Hyparcar-ul la maximul capabilităților sale. Plăcuțele de frână au fost dezasamblate cu grijă de Lorige, împreună cu toate informațiile necesare pentru urmărirea materialului.  Acestea au fost predate apoi experților Lorige, care au creat carcasa ceasului BL-Endurance “Hyperblack”.

MECANISMUL CEASULUI

Clar vizibile la ora 6, indicatorul rezervei de putere și numele modelului ne amintesc că acest model provine din cursele de anduranță. BL-Endurance are un mecanism de întoarcere automată cu rotor periferic, iar norocosul proprietar poate monitoriza puterea rămasă a bariletului, cu o rezervă de 45 de ore.

Brandul Lorige nu face niciun fel de compromisuri; aproape toate piesele BL-Endurance „Hyperblack” sunt tratate cu PVD negru, o nouă provocare pentru ceasornicarii Lorige, cu o selecție din ce în ce mai riguroasă de componente și o atenție minuțioasă acordată procesului de asamblare.

100% FABRICAT ÎN ELVEȚIA

Creatorii brandului Lorige își duc conceptul la noi înălțimi și iau decizia de a fabrica toate piesele ceasului în Elveția, leagănul orologeriei de înaltă calitate. Mecanismul intern al ceasului a fost dezvoltat de către unul dintre cei mai importanți producători elvețieni din Jura, lucru ce se întâmplă destul de rar la crearea primului model. Fiecare piesă a calibrului LOR-PR03 este fabricată în Elveția. Montajul și ajustarea sunt realizate în totalitate manual, de către meșteri extrem de calificați care lucrează în cea mai pură tradiție orologieră elvețiană. Alegerea unui ceas 100% fabricat în Elveția asigură o calitate impecabilă pentru ceasul Lorige.

PERFORMANȚĂ ȘI EMOȚII

Clément ETIENVRE, director general Lorige: „La baza mărcii Lorige stau poveștile și emoțiile pe care le transmitem clienților prin ceasurile noastre remarcabile, la proiectarea cărora atât de mulți oameni și-au dedicat un moment din viața lor. Acum am treizeci de ani, iar muzica inconfundabilă a motorului PEUGEOT 905 mi-a alimentat pasiunea pentru sporturile cu motor. Ne face o deosebită plăcere să fim alături de PEUGEOT Sport încă de la început la revenirea mărcii în cursele de anduranță și să facem parte din această mare aventură. Acest lucru face parte din ADN-ul mărcii Lorige”.

Proiectat cu minuțiozitate până la cel mai mic șurub vizibil, BL-Endurance este, fără îndoială, un ceas pentru pasionați. “BL” vine de la “Brake Late” și ne reamintește că tehnica de frânare este la fel de importantă ca și accelerația atunci când vine vorba de câștigarea unei curse. BL întruchipează emoția ce își are originea în performanță, în timp ce aspectul său robust ne amintește de ferocitatea curselor cu motor.

CEASUL

CARCASĂ: Carcasă și cadran dintr-o singură piesă realizate din frânele Hypercar Hybrid PEUGEOT 9X8
DIMENSIUNI: 51.6 x 43.6 mm
GROSIME: 10.5 mm
LUNETĂ, CAPAC ȘI URECHI PRINDERE CUREA: titan de gradul 5 sablat cu bile, tratat cu DLC negru
COROANĂ: titan de gradul 5 sablat cu bile, tratat cu DLC negru, cu lac în nuanța kryptonite

MECANISMUL CEASULUI

CALIBRU: LOR-PR01, mecanic cu întoarcere automată și rotor periferic, rezervă de putere de 45 ore, 37 pietre, 28,800 A/h, 294 componente
CADRAN: Integrat în carcasă, mâini și indecși placați cu PVD negru cu indicator alb Super-Luminova. Cifra arabe sablate cu bile și placate cu PVD negru
REZISTENȚĂ LA APĂ: 5 atm
CUREA: cauciuc vulcanizat negru
SISTEM DE ÎNCHIDERE CU CATARAMĂ: 2 lame din oțel inoxidabil, cataramă din titan de gradul 5 sablat cu bile, tratat cu DLC negru, logo Lorige cu lac în nuanța Kryptonite. Ajustare fină de 6mm.
FUNCȚII: ore, minute, data, indicator rezervă de putere la ora 6
DIMENSIUNI: 34.5 x 34 m
GROSIME: 6 mm

 

 

DESPRE MARCA PEUGEOT

PEUGEOT îmbină standardele înalte, alura și emoția cu scopul de a fi o marcă generalistă de top la nivel mondial. Prezentă în aproape 160 de țări cu 10.000 de puncte de vânzare, marca a vândut aproximativ 1 200 000 de modele în 2020. În 2021, după aniversarea a 210 ani de existență, PEUGEOT inaugurează o nouă identitate de marcă, cu un nou logo ce afirmă personalitatea și atemporalitatea mărcii. Pe lângă gama completă de vehicule comerciale și de pasageri electrificate, PEUGEOT a dezvoltat un nou concept de Neo Performanță. Modelul 508 PEUGEOT Sport Engineered este primul din această nouă gamă de automobile eficiente și performante.

 

Sursa: Peugeot Romania

 

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Distribuie

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites