joi, 27 mai 2021

Peugeot aduce mobilitatea electrica la turneul Roland-Garros

Share

În calitate de Partener Oficial al turneului French Open pentru al 38-lea an consecutiv, Marca PEUGEOT va asigura transportul jucătorilor, VIP-urilor și al oficialilor cu o flotă de vehicule 100% electrice, pentru prima data în 2021. Grație mărcii Peugeot, turneul French Open este primul eveniment sportiv de acest gen din lume asociat cu mobilitatea 100% electrificată.

Două treimi din flota de 162 vehicule din gama PEUGEOT de la Roland-Garros este formată din modele plug-in hybrid, iar o treime din modele pur electrice, cu o amprentă de carbon excepțional de scăzută: emisiile medii de CO2 per vehicul, de numai 22.7g per kilometru, sunt de 7,5 ori mai mici decât în 2019.

Această reducere substanțială a emisiilor demonstrează dorința Mărcii PEUGEOT de a contribui în mod semnificativ la protejarea calității aerului din zona Porte d’Auteuil. Este și o dovadă a gamei extinse de vehicule eco-responsabile, cu emisii scăzute de CO2, oferită de marca PEUGEOT.

Turneul de Grand Slam de la Paris va fi pentru Marca PEUGEOT ocazia perfectă de a prezenta, în fața camerelor și a publicului, noua identitate de marcă cu un logo redesenat și noua sa inovație tehnologică, 508 PEUGEOT SPORT ENGINEERED.

Novak Djokovic, jucătorul Nr. 1 în clasamentul ATP și ambasadorul PEUGEOT va purta numele Mărcii pe tricoul său, pe tot parcursul meciurilor ce se vor disputa pe terenul de la Roland-Garros.

Marca PEUGEOT aduce în premieră o flotă de vehicule 100% eco-responsabile la Roland-Garros

Flota de vehicule 100% electrificate este în concordanță cu tranziția energetică a Mărcii, care se simte onorată că este partenerul mobilității eco-responsabile în cadrul turneului de la Roland-Garros.

„Flota de vehicule 100% electrificate pe care marca Peugeot o pune la dispoziția turneului Roland-Garros demonstrează interesul nostru comun de a investi în tranziția energetică”, a declarat Linda Jackson, Director General Marca PEUGEOT. “În ultimii doi ani, marca PEUGEOT a accelerat dramatic introducerea de vehicule cu zero emisii și cu emisii scăzute. 70% din vehiculele din gama Peugeot vor fi electrificate până la sfârșitul acestui an, iar până în 2025, întreaga gamă de vehicule PEUGEOT va fi electrificată.”

„Federația Franceză de Tenis a plasat dezvoltarea durabilă în centrul strategiei sale, iar turneul Roland Garros este cel mai bun exemplu în acest sens. Este important pentru noi să facem vizibilă această abordare. Flota de 162 de vehicule electrificate pe care marca PEUGEOT o pune la dispoziția turneului este o contribuție remarcabilă la eforturile noastre în materie de eco-responsabilitate”, a declarat Gilles Moretton, Președintele Federației Franceze de Tenis.

Flota de 162 vehicule puse la dispoziție pentru transportul jucătorilor, VIP-urilor și oficialilor este alcătuită din 6 modele electrificate din gama PEUGEOT:

Noul 508 PEUGEOT SPORT ENGINEERED este exemplul perfect al expertizei oferite de inginerii de la PEUGEOT SPORT. Acesta este cel mai puternic vehicul de serie din istoria mărcii PEUGEOT, cu tracțiune integrală și sistem de propulsie hibrid, benzină/electric, pentru o putere combinată de 360 CP. Acest model stabilește standardele pentru o nouă performanță responsabilă și virtuoasă: Neo-Performanța. 508 PEUGEOT SPORT ENGINEERED oferă emisii ultra-scăzute, de 46 g CO2/km, echivalentul a 2.03 litri de combustibil pe 100 km, conform protocolului de omologare WLTP.

PEUGEOT 508 HYBRID oferă un sistem de propulsie PLUG-IN HYBRID cu o putere combinată de 225CP/165kW și emisii de C0₂ la cel mai înalt nivel. PEUGEOT 508 HYBRID este omologat cu 29g de C0₂/km (1.3L/100km) și oferă o autonomie de 54km în modul pur electric (WLTP).

PEUGEOT 3008 GT HYbrid 225 e-EAT8 asociază un motor PureTech pe benzină de 180CP (sau 132kW) cu un motor electric de 110CP (sau 80kW) cuplat la cutia de viteze automată e-EAT8. Emisiile de CO2  sunt de 30g/km, iar autonomia în modul 100% electric (WLTP) este de până la 56 km.

PEUGEOT e-2008 este primul SUV 100% electric produs de marca PEUGEOT. Modelul oferă acces la un nou univers al emoțiilor. Motorul electric asigură o funcționare silențioasă, fără vibrații și fără emisii de CO2.

PEUGEOT e-TRAVELLER, cu motor 100% electric, este partenerul ideal de mobilitate pentru deplasările profesioniștilor și în interes personal. Motorul oferă o putere maximă de 136CP/100kW și un cuplu maxim instant de 260 Nm, fără vibrații și zgomot, fără schimbarea treptelor de viteză sau miros și, bineînțeles, fără emisii de CO2.  PEUGEOT e-TRAVELLER oferă 2 niveluri de echipare, cu o autonomie de 330 km (WLTP). Disponibil în configurații multiple adaptate pentru transportul pasagerilor, cu un design elegant, fără niciun compromis în materie de performanță și garantând accesul în centrele orașelor rezervate vehiculelor electrice, PEUGEOT e-Traveller oferă un interior rafinat.

PEUGEOT e-EXPERT, votat INTERNATIONAL VAN OF THE YEAR 2021, este un van compact 100% electric ce permite accesul nerestricționat în centrul orașelor. PEUGEOT e-EXPERT oferă două niveluri de autonomie, grație bateriilor Li-ion de 50 kWh sau 75 kWh.

Toate vehiculele din flotă sunt marcate cu logo-ul Roland-Garros și cu noua emblemă a mărcii PEUGEOT ce reprezintă un cap de leu pe un fundal negru și poartă cuvintele ‘Partener Oficial’. Sticker-ul de pe geamul din spate este, de asemenea, o invitație de a participa la tranziția energetică prin mesajul ‘Move to electric’.

Noua identitate a mărcii PEUGEOT, în centrul acestui proiect

La 25 februarie 2021, PEUGEOT a prezentat noua sa identitate de marcă ce reprezintă un cap de leu pe un fundal negru. Turneul Roland Garros va fi primul eveniment global în cadrul căruia Marca va prezenta noul său logo celui mai larg public posibil, pe panourile prezente pe teren.

„Timp de aproape patru decenii, PEUGEOT a împărtășit valorile Mărcii – Exigență, Alură și Emoție – cu lumea tenisului.  Ne face o deosebită onoare să prezentăm sutelor de milioane de telespectatori de pe toate continentele noua emblemă a Mărcii, în cadrul turneului Roland Garros, ” – Linda Jackson, Director General Marca PEUGEOT.

Ambasadorul internațional al Mărcii, jucătorul Nr. 1 în clasamentul ATP Novak Djokovic, va purta, de asemenea, logo-ul mărcii PEUGEOT pe terenurile de la Roland Garros. El va fi personajul principal al unei campanii publicitare dedicate modelului 508 PEUGEOT SPORT ENGINEERED, ce va fi difuzată la începutul turneului.

O performanță responsabilă pe podium cu Noul 508 PEUGEOT SPORT ENGINEERED

Pe tot parcursul turneului Roland-Garros, marca PEUGEOT va expune publicului Noul 508 PEUGEOT SPORT ENGINEERED în versiune SW (Station Wagon), pe un podium dedicat.

DESPRE PEUGEOT

PEUGEOT îmbină standardele înalte, alura și emoția cu scopul de a fi o marcă generalistă de top la nivel mondial. Prezentă în aproape 160 de țări cu 10.000 de puncte de vânzare, marca a vândut aproximativ 1 200 000 de modele în 2020. În 2021, după aniversarea a 210 ani de existență, PEUGEOT inaugurează o nouă identitate de marcă, cu un nou logo ce afirmă personalitatea și atemporalitatea mărcii. Pe lângă gama completă de vehicule comerciale și de pasageri electrificate, PEUGEOT a dezvoltat un nou concept de Neo Performanță. Modelul 508 PEUGEOT Sport Engineered este primul din această nouă gamă de automobile eficiente și performante.

 

Sursa: Peugeot Romania

 

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Distribuie

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites